Masura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”
Sesiune de depunere 14.06 – 15.07
1. Cine poate accesa:
Sunt vizate crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi care promovează meserii tradiţionale precum meşteşugurile şi care pot contribui la creşterea numărului locurilor de muncă, precum şi la perpetuarea acestor activităţi care dau specificul, dar şi valoare spaţiului rural românesc.
Micro-intreprindei – vezi anexa 10
Persoane fizice - (neînregistrate ca agenti economici) - care se vor angaja ca pâna la data semnarii contractului de finantare sa se autorizeze cu un statut minim de persoana fizica autorizata si sa functioneze ca microîntreprindere
Obiectivele masurii
Obiectivele specifice se refera la:
1.Crearea si mentinerea locurilor de munca în spatiul rural;
2.Cresterea valorii adaugate în activitati non-agricole 1;
3.Crearea si diversificarea serviciilor pentru populatia rurala
prestate de catre micro-întreprinderi.
Obiectivele operationale se refera la:
1. Crearea de micro-intreprinderi precum si dezvoltarea celor existente în sectorul nonagricol în spatiul rural;
2. Încurajarea initiativelor de afaceri promovate, în special de catre tineri si femei;
3. Încurajarea activitatilor mestesugaresti si a altor activitati traditionale;
4. Reducerea gradului de dependenta fata de agricultura;
2. Conditii minime de acordare a sprijinului
Micro-întreprinderile, atât cele existente cât si cele nou înfiintate trebuie sa fie înregistrate si sa-si desfasoare activitatea propusa prin proiect în spatiul rural (atât sediul social, cât si punctul de lucru trebuie sa fie amplasate în mediul rural); Satele apartinatoare de orase si zonele periurbane nu sunt eligibile.
Beneficiarul sau responsabilul legal de proiect sa faca dovada detinerii de aptitudini manageriale / marketing sau în acord cu activitatea propus prin proiect (experienta /cursuri de formare profesionala absolvite – cel putin nivel de initiere, cursuri de calificare, etc.) sau sa le dobândeasca pâna la efectuarea ultimei plati.
Sa dovedeasca dreptul de proprietate asupra terenului pe care urmeaza sa realizeze investitia sau dreptul de concesiune pe o perioada de cel putin 10 ani;
Beneficiarul trebuie sa declare pe proprie raspundere ca va asigura cofinantarea proiectului (vezi anexa 4.1);
Beneficiarul trebuie sa declare pe propria raspundere faptul ca suma totala a ajutorului public nerambursabil accesat de catre acesta nu depaseste 200.000 Euro (100.000 Euro pentru activitatile din sectorul transportului rutier)pe o perioada de pâna la 3 ani fiscali (vezi Anexa 4.4 la Ghid).
3. Tipuri de investitii
Solicitantul poate avea codul CAEN ca activitate principală sau ca activitate secundară pentru investiţia vizată prin proiect.
Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor pentru investitii în active corporale si/sau necorporale din domeniul non-agricol dupa cum urmeaza:
a) Investitii corporale (constructia, modernizarea, extinderea cladirilor în scop productiv – pentru efectuarea activitatii vizate de proiectprecum si constructia de cladiri pentru marketingul produselor proprii; dotarea aferenta cu echipamente, utilaje etc., inclusiv achizitionarea în leasing a acestora);
ATENTIE! Achizitionarea de mijloace de transport specializate si utilaje reprezinta o cheltuiala eligibila, atat timp cat acestea deservesc in mod direct activitatile specifice desfasurate propuse prin proiect iar necesitatea achizitionarii lor este justificata in studiul de fezabilitate/memoriu justificativ.
b) Investitii necorporale (software, patente, licente etc.), inclusiv achizitionarea în leasing a acestora.
Conform Art. nr. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, vor fi sustinute costurile generale legate de întocmirea proiectului precum taxe pentru arhitecti, ingineri si consultanta, studii de fezabilitate /memorii justificative, taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor necesare implementarii proiectelor, asa cum sunt ele mentionate în legislatia nationala, achizitia de patente si licente, în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor, iar pentru proiectele care nu prevad constructii, în limita a 5%.
Exemple:
i. Investitii în activitati non-agricole productive cum ar fi:
- Industria usoara (articole de pielarie, încaltaminte, lâna, blana, tricotaje, produse de uz gospodaresc, produse odorizante etc.);
- În activitati de procesare industriala a produselor lemnoase – începând de la stadiul de cherestea (ex. mobila);
- Mecanica fina, asamblare masini, unelte si obiecte casnice, producerea de ambalaje etc.
ii. Investitii pentru dezvoltarea activitatilor mestesugaresti, de artizanat si a altor activitati traditionale non-agricole cu specific local (prelucrarea fierului, lânii, olaritul, brodatul, confectionare instrumente muzicale traditionale etc.), precum si marketingul acestora (mici magazine de desfacere a propriilor produse obtinute din aceste activitati).
iii. Servicii pentru populatia rurala cum ar fi:
- Servicii de croitorie, frizerie, cizmarie;
- Servicii de conectare si difuzare internet;
- Servicii de mecanizare, transport (altele decât achizitia mijloacelor de transport), protectie fitosanitara, insamântare artificiala a animalelor;
- Servicii reparatii masini, unelte si obiecte casnice. De asemenea, va fi sprijinita achizitionarea de echipamente de producere a energiei din alte surse regenerabile altele decât biocombustibilii, numai ca parte componenta a proiectelor de investitii sprijinite prin aceasta masura.
ATENŢIE! Lista detaliata a actiunilor eligibile, clasificate conform codurilor CAEN, se regaseste în Anexa 9.
Sunt permise punctele de desfacere, doar pentru produsele obtinute din propriul proces productiv, ca parte componenta a proiectului de investitie pentru care se solicita sprijinul, situate pe acelasi amplasament cu investitia.
Un solicitant poate aplica pentru un proiect care contine mai multe actiuni din cele 3 tipuri de investitii.
4. Valoarea fondului nerambursabil
Ajutorului public nerambursabil va fi de pâna la 70% din totalul cheltuielilor eligibile si nu va depasi:
• 50.000 Euro/proiect daca beneficiarii sunt personae fizice autorizate
• 200.000 Euro/proiect pentru alte micro-întreprinderi
ATENTIE! Pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, solicitantul poate beneficia de fonduri în avans de pâna la 20% din valoarea eligibila nerambursabila

>